ANGAJATORII CARE ÎNCADREAZĂ ÎN MUNCĂ ȘOMERI BENEFICIAZĂ DE O SUMĂ EGALĂ CU 50% DIN SALARIU

0
829

În Monitorul Oficial a fost publicat recent, ordinul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă care adoptă procedura de punere în aplicare a măsurii de angajare a unor persoane aflate în șomaj, iar angajatorii primesc o sumă de bani. Potrivit actului normativ, angajatorii ce încadrează în muncă șomeri cu vârsta peste 50 de ani, sau șomeri cu vârsta între 16 și 29 ani beneficiază din partea fondului de șomaj de o sumă egală cu 50% din salariu fără a depăși suma de 2.500 lei. Măsura se adresează acelor persoane ce și-au pierdut locul de muncă pe durata stării de urgență sau a stării de alertă din motive neimputabile acestora. Angajările se pot efectua până la data de 31 decembrie 2020, iar suma acordată din bugetul fondului de șomaj se achită pentru o perioadă de 12 luni.

Pentru decontarea sumelor din buget, angajatorii interesați semnează cu Agenția de ocupare a forței de muncă o convenție a cărui model este aprobat prin prezentul ordin. Termenul maxim de semnare a acestor convenții este data de 31 decembrie 2020. Angajatorii interesați transmit prin mijloace electronice la agențiile pentru ocuparea forței de muncă următoarele documente:

  • Declarație pe propria răspundere că nu se află în faliment, dizolvare și nu au restricții de desfășurarea unei activități din alte motive decât pandemia de coronavirus. Instituțiile publice nu beneficiază de această procedură.
  • Copie document identitate al salariatului
  • Contractul de muncă.

Documentele în copie trebuie certificate de angajator ca fiind conforme cu originalul. Dacă documentele nu sunt lizibile, nu sunt complete, agenția pentru ocuparea forței de muncă solicită în termen de 5 zile redepunerea acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

57 + = 67