ZI CU GHINION PENTRU UN TAXIMETRIST NEATENT

0
451

,,Nu vă lăsaţi autovehiculele cu portierele descuiate!”. Este sfatul pe care îl dau polițiștii buzoieni posesorilor de mașini. Asta după ce recent, poliţiştii de investigaţii criminale au depistat principalul bănuit în cazul unui furt din auto. Este vorba despre un bărbat de 30 de ani, din municipiul Buzău. Acesta este bănuit că, în seara zilei de 29 mai a acestui an, ar fi sustras un telefon mobilşi o sumă de bani dintr-un taxi. Sesizarea a fost făcută în aceeași seară de către persoana vătămată, proprietarul taxiului, un buzoian în vârstă de 33 de ani.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că bănuitul ar fi profitatde neatenţia taximetristului, care a coborât pentru a face cumpărături la un magazin,lăsând autoturismul neasigurat. Prejudiciul a fost estimat de partea vătămată la aproximativ 400 de lei. Poliţiştii au recuperat în totalitate bunurile sustrase şi le-au restituit păgubitului. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. Totodată,   pentru   prevenirea   unor   astfel   de   fapte,   poliţiştii   buzoieni reamintesc șoferilor   că   trebuie   să-şi   asigure   corespunzător   maşinile,   să încuie portierele autovehiculelor, chiar şi atunci când se îndepărtează pentru scurt timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 1 = 8