AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE LA GRĂDINIȚĂ, PENTRU COPIII CARE NU AU URMAT PÂNĂ ACUM ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

0
513

Începând cu luna septembrie 2020, grupa mare de grădiniță devine obligatorie. Prin urmare, copiii cu vârsta de 5 ani trebuie înscriși la grădiniță, indiferent dacă au urmat sau nu celelalte grupe. Calendarul de înscriere la grădiniță 2020 prevede că înscrierile la grădiniță – pentru copiii care n-au urmat niciodată învățământul preșcolar, se desfășoară în două etape: 8 iunie – 3 iulie și 20 iulie – 10 august. Cazurile care nu au fost clarificate în cele două etape de înscrieri se pot rezolva în perioada 11 – 31 august. Înscrierile on-line au început de luni, 8 iunie, însă cei care nu pot să facă înscrierile on-line, din cauza condițiilor tehnice, se pot duce fizic la grădiniță începând de astăzi. Cererea-tip de înscriere la grădiniță 2020 se poate descarcă și de aici: Cerere de inscriere. Părinții pot comunica unității de învățământ și prin fax, poștă electronică sau telefonic, datele necesare (date privind solicitantul, date privind copilul, date privind opțiunile exprimate), pentru a fi introdus în aplicația informatică specifică. În grădinițele în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 6 =