DECIZIE CCR: UNELE AMENZI DATE ÎN PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ, DECLARATE NECONSTITUȚIONALE

0
718

Curtea Constituțională a admis astăzi sesizarea Avocatului Poporului împotriva OUG 34/2020, prin care Guvernul a introdus amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea ordonanțelor militare și a condițiilor de ieșire din case în perioada stării de urgență. Potrivit ordonanței de urgență, care a intrat în vigoare pe 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut la următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până atunci. Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până atunci, la 10.000 de lei.

Maximul amenzii pentru persoane juridice a rămas stabilit la 70.000 de mii de lei. Până în prezent au fost date peste 300.000 de amenzi în baza ordonanţei care instituie starea de urgenţă. Decizia Curții se aplică doar pe viitor. Potrivit fostului Avocat al Poporului Gheorghe Iancu, românii care au apucat să plătească deja amenzile primite în timpul stării de urgență nu-și vor mai putea primi banii înapoi. ,,Decizia Curții Constituționale nu are efect decât asupra unei legi, nu vizavi de oameni. Oamenii trebuie să se adreseze instanței dacă nu au plătit-o. Dacă au plătit-o se consideră bună plătită, pentru că legea a fost în vigoare până astăzi„, a spus avocatul Gheorghe Iancu, la un post de televiziune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

33 + = 36