PROIECT DE LEGE: ALOCAȚIE DE SPRIJIN PENTRU PLATA CHIRIEI, PENTRU VĂDUVE, PERSOANE DIVORȚATE SAU CU SOȚUL ÎN AREST

0
695
Sursa foto: ziare.com

Senatorii vor dezbate un proiect de lege pentru ajutorul chiriașilor din categoriile vulnerabile – familii și tineri fără venituri mari, familii monoparentale sau personae singure – văduve, divorțate sau cu soțul/soția în arest. Alocația de sprijin pentru plata chiriei se va acorda, potrivit legestart.ro, pe întreaga perioadă a stării de urgență și încă 3 luni după încetarea acesteia, potrivit proiectului de lege. Suma acordată lunar va fi de cel mult 750 lei, iar în cazul în care contravaloarea chiriei lunare, conform contractului de închiriere, este mai mică de 750 lei, alocația va fi egală cu valoarea chiriei lunare. Condițiile de acordare a ajutorului sunt:

  • Chiriașii au un venit net pe membru ai familiei sau personal, în cazul persoanelor singure, cel mult egal cu indicatorul Social de Referinţă (ISR) calculat pentru lunile în care primesc alocaţia de sprijin în vederea achitării chiriei.
  • Locatarii au un contract de închiriere în derulare la momentul solicitării alocaţiei de sprijin în vederea achitării chiriei dar încheiat înainte de instaurarea stării de urgenţă.
  • NU deţin nicio locuinţă în proprietate.
  • Nu dispun de nicio altă formă de ajutor destinată locuirii din partea statului sau a angajatorului prevăzută de lege.

Conform proiectului de lege, categoriile de beneficiari ar putea fi persoană singură: este persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, locuieşte singură şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor, precum şi persoana cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, care locuieşte şi se gospodăreşte singură şi are capacitate de exerciţiu anticipată, precum și soţ şi soţie, căsătoriţi în condiţiile legii, care locuiesc împreună; soţ şi soţie cu copiii lor necăsătoriţi, aflaţi în întreţinere cu vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învăţământ – cursuri de zi, organizată potrivit legii, cu domiciliul ori reşedinţa comună înscrisă in actele de identitate şi care locuiesc împreună; fraţii fără copii, care gospodăresc împreună şi au domiciliul sau reşedinţa comună, separat de domiciliul ori reşedinţa părinţilor, părintele/părinţii care locuieşte/locuiesc cu copiii lui/lor necăsătoriţi aflaţi în întreţinere, cu vârsta de peste 18 ani şi care au certificat de persoană încadrată într-un grad de handicap/dizabilitate accentuat/ă sau grav/ă; familiile monoparentale formate dintr-un adult şi copilul/copiii aflaţi în întreţinere, în vârstă de până ia 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învăţământ – cursuri de zi şi care locuiesc şi gospodăresc împreună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

87 + = 95