MĂSURI SPECIFICE PE CARE INSPECTORATELE ȘCOLARE JUDEȚENE TREBUIE SĂ LE IMPLEMENTEZE PENTRU SUSȚINEREA ÎNVĂȚĂRII LA DISTANȚĂ PENTRU ELEVI

0
443

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a susținut luni, o videoconferință cu inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți și directorii Caselor Corpului Didactic pentru a stabili un nou plan de măsuri în sistemul românesc de învățământ, în contextul pandemiei COVID-19, se arată într-un comunicat de presă al MEC. În comunicat sunt prezentate măsurile specifice pe care inspectoratele şcolare judeţene trebuie să le implementeze pentru susţinerea învăţării la distanţă pentru elevi printre acestea numărându-se organizarea periodică a unor videoconferinţe cu directorii unităţilor de învăţământ din România pentru a identifica şi stabili sarcini de lucru şi resurse educaţionale în vederea asigurării învăţării la distanţă.

De asemenea, inspectoratele școlare vor monitoriza desfășurarea activităților-suport pentru învățarea on-line în unitățile de învățământ din subordine. Cadrele didactice care nu au acces la tehnologie pot solicita unităților de învățământ să le pună la dispoziție echipamentele necesare pentru desfășurarea procesului didactic în sistem on-line. Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, cu sprijinul autorităților locale, vor lua măsuri pentru asigurarea accesului la activități de învățare pentru preșcolarii/elevii din medii dezavantajate care nu dispun de echipamente informatice. Elevii din anii de final de ciclu care vor susține examenele naționale pot beneficia de consiliere din partea unităților de învățământ, cu sprijinul consilierilor din cabinetele psihopedagogice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 49 = 53