STRĂZI ASFALTATE DEGEABA

0
782

Străzi asfaltate degeaba. Așa se poate spune despre cele 41 de artere din Râmnicu Sărat, care au fost modernizate cu bani europeni, dar care au fost grav deteriorate pentru că Primăria a permis intervenții și branșări la utilități.  Proiectul de modernizare și asfaltare a străzilor din Râmnicu Sărat cu fonduri europene s-a finalizat în luna noiembrie 2015. Conform contractului de finanțare, lucrările au o garanție de cinci ani, perioada în care nu este permisă nicio intervenție care ar putea duce la pierderea acesteia. De asemenea, în cazul în care apar situații urgente, constructorul solicită respectarea unor reguli stricte. Se pare însă că Primăria Râmnicu Sărat nu a ținut cont de acest aspect.

Viorel Holban precizează că în perioada în care a fost primar al municipiului, nu a dat niciun aviz de intervenție ori branșare. De asemenea, el i-a avertizat pe cetățenii că nu se mai pot branșa la rețeaua de utilități pe o perioadă de cinci ani. Fostul primar mai subliniază că și în cazul altor artere, asfaltate în urma unui credit furnizor, actuala administrație locală a procedat la fel: a permis locuitorilor să se branșeze în timp ce lucrarea încă era în garanție.

Actualul primar din Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, afirmă că lucrările de modernizare a celor 41 de artere nu și-au pierdut garanția și că cele mai multe intervenții realizate pe străzile respective au fost realizate din cauza unor avarii. Potrivit edilului, Compania de Apă a executat lucrări de refacere a unor rețele vechi, neînlocuite în momentul asfalatării străzilor. Sorin Cîrjan amintește și de obligativitatea impusă de Mediu, de a permite locuitorilor să se branșeze la rețeaua de apă și canalizare, inclusiv pe străzile cuprinse în acest program.

Sorin Cîrjan afirmă că Primăria Râmnicu Sărat a corespondat permanent, atât cu societatea care a executat lucrările, cât și cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud Est Brăila, agenție care monitorizează implementarea proiectelor cu fonduri europene, și a primit acordul pentru  realizarea intervențiilor.

Gabriel Ionică, fost consilier al primarului Viorel Holban, pe probleme de administrare a domeniului public și fost director al Aadministrației Domeniului Public Râmnicu Sărat îl contrazice însă pe actual edil al municipiului. Ionică susține că există un acord al constructorului pentru realizarea intervențiilor pe străzi, dar numai respectând anumite condiții stricte, lucru pe care autoritățile locale nu l-ar fi făcut.

Ionică afirmă că a solicitat Primăriei Râmnicu Sărat, prin instituțiile abilitate, să urmărească intervențiile și calitatea lucrărilor realizate pe domeniul public și, deși există niște reguli precise, ce trebuie respectate, acestea au fost ignorate. Gabriel Ionică precizează că autoritățile locale nu au respectat condițiile impuse de constructor. Ba mai mult, pe niciuna din cele 41 de străzi nu s-a intervenit apeland la mijloacele constructorului, ci la cele ale  ADP Râmnicu Sărat, dar nu în baza garanției, ci în baza comenzii date de Primărie, deci pe banii comunității. Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene prin care au fost modernizate cele 41 de artere din Râmnicu Sărat a fost de peste 4 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 40 = 46