ÎN PLINĂ PANDEMIE, BUZĂUL A DEVENIT CEL MAI SIGUR MUNICIPIU REȘEDINȚĂ DE JUDEȚ DIN ȚARĂ

0
480

Aceasta este opinia primarului Constantin Toma, care consideră că numărul mic de persoane infectate cu noul coronavirus, se datorează, în mare măsură, modului în care s-a gestionat problema Covid-19 la Buzău. Datele zilnice furnizate de Grupul de Comunicare Strategică plasează Buzăul în topul județelor sigure în ceea ce privește răspândirea coronavirusului.  ,,Comunitatea noastră a fost disciplinată iar toți buzoienii cu sarcini și obligații în această luptă și-au făcut datoria. Tot personalul medical, polițiștii, jandarmii și militarii merită toată recunoștința noastră pentru profesionalismul demonstrat și dedicarea cu care și-au făcut și își fac treaba! Ca președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență am propus și s-au aprobat 7 Hotărâri, care s-au pus în aplicare pe tot teritoriul municipiului Buzău încă de la apariția primelor cazuri în România, ceea ce a permis luarea de măsuri decisive în această luptă permanentă cu acest dușman necunoscut. Multe din măsurile luate de noi în acest Comitet Local s-au adoptat chiar înaintea celor impuse prin Ordonanțele Militare, unele dintre ele fiind chiar unicat la nivel național (de exemplu realizarea unei rețele de lavoare mobile la nivelul întregului oraș, pentru spălarea mâinilor cu apă și săpun)”, a anunțat edilul.

          Constantin Toma consideră că măsurile luate în municipiul Buzău în lupta anti-COVID au fost decisive în scăderea riscului de contaminare cu noul coronavirus. Edilul preciează că numărul redus de cazuri înregistrate la Buzău se datorează și faptului că măsurile luate la nivel naţional prin ordonanţe militare au fost implementate mult mai devreme în municipiu.

,,Cele mai importante măsuri adoptate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență și aplicate sau urmărite de Primăria Municipiului Buzău au fost dezinfecția tuturor spațiilor închise și a obiectelor din aceste spații care sunt susceptibile de a fi atinse, unde au acces cetățenii, inclusiv dar fără a se limita la: autobuze, microbuze, taxiuri, toalete, parcări subterane, gări, autogări, spații comerciale, etc. – de două ori pe zi; dezinfectarea tuturor trotuarelor, străzilor și parcărilor de pe tot teritoriul municipiului nostru; montarea de dozatoare cu dezinfectant la toate intrările din toate locațiile unde au acces oamenii, atât la locurile de muncă cât și în instituții, magazine, bănci, gări, autogări, piețe, autobuze, etc.; dezinfectarea permanentă a celor 1690 de scări de bloc, inclusiv dotarea cu dozatoare cu dezinfectant și montarea de covorașe impregnate cu substanțe biocide; obligativitatea purtării măștilor în toate spațiile închise atât la locurile de muncă dar și în magazine, piețe, instituții, inclusiv în mijloacele de transport în comun; montarea de lămpi UV pentru sterilizarea aerului în spațiile aglomerate ale Primăriei, unde au acces cetățenii: Direcția Evidența Persoanelor, Direcția de Asistență Socială, Poliția locală sau Palatul Comunal”, a mai precizat Constantin Toma.        

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 53 = 58