15 CAZURI CONFIRMATE DE COVID-19, LA NIVELUL JUDEȚULUI BUZĂU

0
489

Potrivit datelor furnizate, astăzi, de către Grupul de comunicare strategică, județul Buzău figurează cu 15 cazuri confirmate de persoane infectate cu coronavirus. Este vorba despre o femeie în vârstă de 43 de ani, cu domiciliul în județul Buzău, care este medic rezident la un spital din București. Aceasta a fost testată în Capitală, iar rezultatul a arătat că este infectată cu temutul virus. Femeia se află în prezent internată într-un spital din București.

La acest moment, în județul Buzău, se află în carantină un număr de  242 de persoane, iar pentru alte 123  de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu. În ultimele 24 de ore, peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi  Județean Buzău și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești au fost implicați, la nivel județean, în misiuni pentru a se asigura de respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

În acest context, jandarmii au  constatat că 11 persoane nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, valoarea totală a sancțiunilor aplicate în aceste cazuri fiind de 18.000 de lei. Structurile și subunitățile IPJ Buzău, împreună cu personalul Poliției Locale, au desfășurat activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, ocazie cu care au fost controlate 418 persoane. Dintre acestea, 134 de persoane au fost identificate că nu respectă inetrdicțiile privind deplasarea/libera circulație.

În total, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 158 sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare, în valoare totală de peste 306.000 de lei. De asemenea, au fost înregistrate 3 dosare penale în care urmează să fie efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals”, în contextul nerespectării prevederilor Ordonanțelor Militare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

51 + = 53