ASF A STABILIT TARIFELE DE REFERINȚĂ LA RCA, PENTRU URMĂTOARELE ȘASE LUNI, PENTRU FIRME ȘI PERSOANE FIZICE

0
690

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat recent lista tarifelor de referință pentru următoarele șase luni ale anului 2020, în funcție de care asiguratorii care încheie polițe de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) vor realiza ofertele.  Tarifele de referință sunt doar niște indicatori, atât pentru asiguratorii care fac polițe RCA, cât și pentru cei asigurați. Prin urmare, firmele de asigurări își vor face propriile tarife, în funcție de aceste valori de referință. Potrivit comunicatului de presă, anul acesta nu au fost identificate variații mari de preț pe piața de asigurări din România față de cele de stabilite acum șase luni, evoluțiile fiind unele normale pentru o piața liberă.

Spre exemplu, prima de referință pentru o poliţă RCA încheiată pe un an de zile, de persoanele fizice cu vârsta între 31 şi 40 de ani, ce deţin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 şi 1.400 cm3, este de 709 lei, față de 685 de lei cât se stabilise în raportul realizat în octombrie, anul trecut.

Pe de altă parte, scrie avocatnet, există însă și o creștere ceva mai mare, înregistrată în rândul mașinilor deținute de persoane fizice. Este voba despre cele cu capacitate cilindrică mai mare de 2.500 cm3. De exemplu, tariful de referință pentru o persoană cu vârsta între 31 și 40 de ani, care are o astfel de mașină, este de 1.950 de lei, față de 1.850 de lei cât se stabilise în raportul din octombrie, anul trecut.

Nici pentru firme tarifele de referință RCA nu s-au modificat foarte mult. De exemplu, pentru societățile care dețin mașini cu capacitate cilindrică între 1.401 şi 1.600 cm3, tariful de referință RCA este de 1.079 de lei, față de 1.056 cât fusese stabilit în octombrie 2019. De asemenea, tariful de referință RCA pentru autovehiculele cu o masă mai mare de 16 tone deținute de firme este aproape la fel ca cel de acum sașe luni. Dacă în octombrie 2019 valoarea acestuia era stabilită la 7.908 lei, anul acesta ajune la 7.978 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 6 = 10