PREFECTURA BUZĂU ADUCE LĂMURIRI PRIVIND CAZURILE DE COVID-19 CONFIRMATE ÎN COMUNA TISĂU

0
629

Urmare a temerilor apărute în rândul locuitorilor comunei Tisău, după ce au fost confirmate două cazuri de localnici infectați cu temutul virus, conducerea Prefecturii Buzău a emis un comunicat de presă în care aduce unele lămuriri vis a vis de acest aspect. Potrivit documentului, primul caz din comună a fost confirmat în data de 26 martie, după ce o pacientă în vârsta de 59 de ani a prezentat simptome specifice Coronavirsului și a declarat că a participat la o înmormântare în județul Suceava.

În perioada cuprinsă de la revenirea în județul Buzău și până la confirmarea testului, femeia a fost izolată la domiciliu. Pacienta a fost transferată la Spitalul V. Babeș din București. Soțul acesteia, fiind contact direct, se află izolat la domiciliul fiului, în București. Nu este confirmat cu noul Coronavirus. Cel de-al doilea caz confirmat din localitate este un bărbat de 67 de ani, aflat în izolare după contactul cu femeia de 59 de ani. Acesta a prezentat simptome specifice Coronavirsului, iar testul a fost pozitiv. Pacientul a fost transferat pe 1 aprilie, la Spitalul V. Babeș din București.

,,NU se poate vorbi de un focar de Coronavirus în localitatea buzoiană. În urma anchetelor epidemiologice declanșate de DSP Buzău au fost identificați toți contacții direcți și au fost izolați la domiciliu. În cazul în care aceștia vor prezenta simptome specifice infecției cu Coronavirsus, vor fi testați. Reluăm apelul la responsabilitate atât pentru cetățenii județului Buzău, dar mai ales pentru autoritățile administrației publice locale care, în calitate de președinti ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență trebuie să prevină apariția panicii, nu să o favorizeze”, se menționează în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

32 + = 40