RATELE LA BĂNCI AMÂNATE CU PÂNĂ LA 9 LUNI

0
589
Sursa foto:eskape.ro

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu a declarat joi seară, că ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului, pentru o perioadă de la una până la nouă luni. De asemenea, ministrul a menţionat că durata pe care se suspendă nu va depăși data de 31 decembrie 2020. Pot beneficia persoanele fizice dar şi juridice care au fost afectate „direct sau indirect” de măsurile luate în contextul pandemiei de COVID-19. Solicitarea se poate face până la sfârșitul stării de urgență.

În ceea ce priveşte dobânzile după perioada de suspendare, Florin Cîţu a spus că aceste dobânzi se capitalizează la soldul creditului existent şi se reeşalonează pe toată durata creditului. Excepţie vor face creditele ipotecare pentru care dobânda se va plăti într-o perioadă de maximum cinci ani, a explicat ministrul.

Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, împrumutaţii trimit băncilor o solicitare, fie sub formă de scrisoare sau prin mail, cel mai târziu până la încetarea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Dacă nu dispune de astfel de modalităţi de transmitere, împrumutatul poate da un telefon băncii, care va fi anunţat pe pagina sa de internet, convorbire care va fi înregistrată audio de către bancă. Banca va analiza solicitarea şi o va aproba în condiţiile prevăzute în normele de implementare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =