ȘEDINȚE ORGANIZATE ÎN SISTEM VIDEOCONFERINȚĂ LA BUZĂU, PE TOATĂ PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ

0
704
Foto cu caracter ilustrativ

De acum înainte, toate ședințele de consiliu local/ județean sau ale comisiilor de specialitate ale acestora, se vor desfășura prin mijloace electronice, adică prin radioconferințe sau videoconferințe, după caz. Măsura a fost dispusă de către Prefectura Buzău, care a transmis o adresă în acest sens tuturor primăriilor din județ, în concordanță cu cerințele actelor normative specifice, emise în perioada stării de urgență. Circulara recomandă ca la nivelul fiecărei administrații locale să se instituie măsuri menite să restricționeze activitățile care presupun participarea unui număr mare de persoane.

Conform recomandărilor Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin adăugarea următorului paragraf, ,,în situații excepționale, constatate de către autoritățile abilitate, precum epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, actele de terorism și alte situații care fac imposibilă prezența consilierilor locali la locul desfășurării ședințelor consiliului local, ședințele consiliului local sau ale comisiilor de specialitate se desfășoară prin mijloace electronice în baza unei proceduri aprobate cu celeritate prin hotărâre a consiliului local, cu majoritate simplă. Rezultatele votului vor fi consemnate de către secretarul general al unității administrativ teritoriale în procesul verbal al ședinței”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 55 = 65