VIDEO: PRIMUL AUTOBUZ ELECTRIC, ÎN PROBE, PE STRĂZILE BUZĂULUI

0
995
Sursa foto: Arhivă

Redeschiderea circulației pe podul de la Marghiloman a înregistrat încă o premieră pentru Buzău. Mai exact, Trans Bus a testat primul autobuz electric. Aflat la acest moment în probe, acesta va circula o perioadă pe străzile din municipiul Buzău. Autobuzul, marca Atak Electric, produs de către turcii de la Karsan, are o lungime de 8 metri și are la bază sistemul de propulsie disponibil în gama BMW i. Pachetul de acumulatori include cinci baterii BMW i cu o capacitate totală de 220 kWh, au o garanție de 4 ani și 200.000 de kilometri. Mașina, care a ajuns astăzi în Buzău, are dotări de top, autonomie între 260 și 270 de kilometri, are 25 de locuri pe scaune (30 în picioare), încărcare lentă pe timpul nopții, între 6-7 ore. Autobuzul este dotat standard pentru transportul public, aer condiționat, camere de supraveghere.

          ,,Este un test-drive, să spunem așa, ținând cont că noi facem acest lucru pentru că într-un timp relativ scurt o să achiziționăm autobuze electrice. Vom primi 13 autobuze pe două proiecte cu fonduri europene”, a explicat  directorul Trans Bus, Gică Toader. În ceea ce privește stațiile de încărcare, el a menționat că acestea vor fi suficiente pentru achizițiile ce urmează a fi făcute. ,,Vom avea stații de încărcare lentă în autobază și vom avea și în oraș stații cu încărcare rapidă. După cum știți, vom avea două stații la capătul traseului 10 și vor mai fi încă două stații în oraș, din câte știu una pe N. Bălcescu și încă una în zona centrală. Din punct de vedere al numărului sunt suficiente pentru achizițiile care urmează”, a explicat Gică Toader.

Pe viitor, Trans Bus urmează să mai efectueze astfel de drive-teste pe mai multe tipuri de autobuze pentru a se convinge de performanțele tehnice ale acestora. Municipalitatea intenționează să mai achiziționeze alte autobuze mai mici din bugetul propriu. ,,Pe lângă cele 13 autobuze electrice normale, pe proiecte europene, pe care spre să le cumpărăm anul acesta, dacă lucrurile decurg normal, sperăm să achiziționăm pe surse proprii, – am aprobat pe bugetul local anul acesta – încă 5 microbuze electrice, să le spunem, de 23 de locuri, care vor funcționa atunci când nu vom avea ore de vârf și transportul este mai diminuat și multe dintre autobuze circulă goale, dar suntem serviciu public și trebuie să asigurăm în permanență transportul cetățenilor care doresc să meargă cu autobuzul în orașul nostru”, a declarat primarul Constantin Toma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

69 + = 72