PATRU BUZOIENI REȚINUȚI PENTRU DISTRUGERE, ÎNCĂIERARE, TULBURAREA LINIŞTII ŞI ORDINII PUBLICE

0
731

Polițiștii au fost sesizați ieri după-amiază, cu privire la faptul că pe raza municipiului Buzău a avut loc un conflict spontan între șase persoane, pe fondul unor neînțelegeri familiale, aceștia fiind și rude. Imediat după primirea sesizării, la fața locului s-a deplasat echipa operativă de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, fiind demarate verificări pentru clarificarea situației și identificarea persoanelor indicate de apelant.

Din cercetările efectuate a rezultat că în conflict au fost implicați doi bărbați de o parte și patru de cealaltă parte, cu vârste cuprinse între 26 și 45 de ani, toți din municipiul Buzău. În urma agresiunilor reciproce, patru dintre cei implicați au suferit vătămări minore, fiind transportați la spital pentru a le fi acordate îngrijiri medicale.

Persoanele implicate au fost preluate și conduse pentru audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău. Împotriva a patru dintre bărbați a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare, tulburarea liniștii și ordinii publice și distrugere. Bărbații urmează a fi prezentați astăzi instanței pentru a dispune cu privire la măsurile preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 2 =