VOM AVEA HELIPORT ÎN INCINTA CENTRULUI MULTIFUNCȚIONAL DE PREGĂTIRE SCHENGEN, DIN BUZĂU?

0
673

Prefectul Leonard Dimian a transmis în cursul zilei de joi, conducerii MAI o propunere oficială de amenajare a unui heliport în incinta Centrului Multifuncțional de Pregătire Schengen Buzău. Având în vedere creșterea cererii de servicii medicale de urgență la nivelul județului Buzău și anunțul ministrului Ion Marcel Vela că se dorește identificarea unor locuri de aterizare a elicopterelor SMURD, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, prefectul Leonard Dimian a avut mai multe consultări cu reprezentanții instituțiilor abilitate.

În urma consultărilor, au fost propuse mai multe variante de locații unde ar putea ateriza elicopterele SMURD pentru a prelua pacienții. Printre acestea, amintim stadionul de atletism din municipiul Buzău, exclus deoarece va intra într-un proces de reabilitare, și  unitatea militară de la Boboc, exclusă luând în considerare efectele fenomenelor meteorologice manifestate în timpul iernii, care conduc de obicei la blocarea căilor de acces.

Plecând de la condiția majoră că bolnavii trebuie preluați cât mai rapid, iar locul de aterizare a elicopterelor SMURD trebuie să se facă în condiții de siguranță, s-a concluzionat că spațiul cel mai potrivit pentru misiuni medicale este un teren cu suprafața de 2000 mp al Centrului Multifuncțional de Pregătire Schengen, din municipiul Buzău. Locația a fost vizualizată și s-a constatat că este nevoie de o investiție minimală pentru desfășurarea de misiuni aeromedicale SMURD, cum ar fi instalarea unui sistem special de iluminat și asfaltarea căii de acces și a platoului.

În cursul anului 2019, în cadrul unei activități de promovare a profesiei militare, un elicopter a aterizat în condiții de siguranță pe platoul amenajat în curtea Centrului și echipajul tehnic de specialitate prezent la acțiune a apreciat că este suficient spațiu pentru aterizarea a trei elicoptere tip EC 135. Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen Buzău asigură protecția perimetrului atât prin măsuri tehnice (bariere perimetrale, supraveghere video), dar și prin personal propriu de supraveghere, existând un dispecerat funcțional 24/24 ore. Propunerea Instituției Prefectului Buzău a fost înaintată către Ministerul Afacerilor Interne spre analiza posbilității alocării sumelor necesare pentru amenajarea acestui heliport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here