GUVERNUL ORBAN A FOST DEMIS, LA 3 LUNI ȘI O ZI DE LA ÎNVESTIRE

0
638

Guvernul condus de Ludovic Orban a picat în Parlament, ca urmare a moțiunii de cenzură introduse de PSD și UDMR. Conform numărătorii, votul a fost 261 ,,pentru”, iar voturi contra moțiunii – 139, după cum a anunțat preşedintele interimar al social-democraţilor, Marcel Ciolacu. Moțiunea a mai fost susținută de Pro România și o parte din ALDE. Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.

Odată demis Guvernul Orban, proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi este considerat respins. Mai exact, alegerea primarilor se va face în continuare în urma unui singur tur de scrutin. Adoptarea moțiunii de cenzură este un prim pas pentru anticipate. Potrivit Constituției, Parlamentul poate fi dizolvat de președinte dacă respinge două propuneri de învestitură a unui nou Guvern în termen de 60 de zile.

După decizia Parlamentului, președintele Klaus Iohannis trebuie să convoace partidele la consultări pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru. Acesta are termen de 10 zile pentru a veni cu echipa de miniștri în Parlament pentru votul de învestitură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

12 + = 18