DUBLAREA ALOCAȚIILOR, PROMULGATĂ DE IOHANNIS, AMÂNATĂ DE GUVERN

0
620

La scurt timp după ce Administrația Prezidențială a anunțat promulgarea legii privind dublarea alocațiilor copiilor, ministrul Muncii, Violeta Alexandru anunță că Guvernul va da mai mulți bani cel mai devreme din luna iulie. Anunțul ministrului Muncii nu este o noutate. Premierul Ludovic Orban a declarat deja de vineri, pe 10 ianuarie, că Guvernul va proroga, după promulgare, termenul de intrare în vigoare a Legii privind dublarea alocațiilor, până când vor fi găsite resurse financiare.

Pe 18 decembrie 2019, Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, proiectul de lege ce prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap. Astfel, lege prevede majorarea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii astfel:

  • 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani;
  • 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 65 = 74