ACȚIUNEA ,,FOC DE ARTIFICII 2019/2020”: PESTE 1.100 DE KILOGRAME DE ARTICOLE PIROTEHNICE, CONFISCATE DE POLIȚIȘTII BUZOIENI

0
625
Sursa foto: Arhivă

În perioada 18 noiembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, în cadrul acțiunii naționale ,,Foc de Artificii”, au fost confiscate de către polițiștii buzoieni peste 1100 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2,P1 şi T1, în valoare de peste 67.000 de lei, au fost constatate 20 de infracţiuni și s-au dat 36 de sancțiuni contravenţionale. Totodată a fost retrasă autorizaţia de funcţionare pentru unul din punctele de lucru ale unei societăţi comerciale autorizate. Din cauza nerespectării legislației privind articolele pirotehnice, 7 persoane au suferit vătămări, şase uşoare şi unul grav.

În cadrul acțiunilor au fost verificate 30 de persoane fizice şi juridice autorizate și s-au efectuat 22 de acţiuni și controale în complexe, pieţe şi alte obiective. Pe perioada desfăşurării activităţilor au fost identificate 43 de persoane fizice şi juridice neautorizate să desfăşoare activităţi cu articole pirotehnice, fiind constatate 20 de infracţiuni și aplicate 36 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de peste 16.000 de lei.

O cantitate impresionantă de articole pirotehnice a fost descoperită de polițiștii buzoieni, în urma unor percheziții la punctele de lucru ale unei societăți comerciale din Buzău. Mai exact, pe 28 decembrie 2019, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cei ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Buzău, cu sprijinul luptătorilor SAS, au pus în executare 5 mandate de percheziţie domiciliară şi au efectuat 2 controale la locațiile amintite anterior. Aici au fost depistate şi ridicate 559 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1 şi F2 sau neetichetate, în valoare de aprovizionare de 31.840 de lei.

Obiectele în cauză au fost identificate în afara spaţiilor de depozitare autorizate, respectiv în locuinţele sau autovehiculele persoanelor percheziţionate, fără documente de provenienţă sau din categorii ce nu pot fi comercializate către publicul larg. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Polițiștii buzoieni reamintesc că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an. Comercializarea către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege a articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

În contextul apariției pe piața românească a articolelor pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1, facem precizarea că acestea nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, utilizarea lor fiind permisă în cazuri deosebite, de persoanele aflate în pericol, pentru a îndepărta animalele agresive sau sălbatice, de către fermieri sau alte categorii profesionale care utilizează aceste articole pirotehnice în scop tehnic.

În fapt, aceste articole pirotehnice anterior erau încadrate în categoriile de risc F2 și F3, fiind destinate uzului profesional datorită periculozității deosebite, iar ulterior au fost certificate pentru introducere pe piață pe baza scopului declarat (combaterea atacului animalelor sălbatice).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

74 + = 76