BIBLIOTECA VIE, AJUNSĂ LA A ZECEA EDIȚIE!

0
593

Elevii Colegiului Economic Buzău au citit recent, 14 “cărţi vii” care poate le-au schimbat viaţa. O bibliotecă vie şi o şansă pentru 100 de elevi din clasele a XII a de a afla tot ce vor despre profesia dorită. Aflată la a zecea ediţie, Biblioteca Vie de anul acesta a reunit pe rafturile ei 14 de cărţi dintre cele mai interesante: Muşat Mihai, Geambașu Sorin, Bădeanu Elvira, Rusen Narcisa, Brănișteanu Corina, Geambașu Cornelia, Budău Robert, Mihăilescu Emilia, Jarcă Maria, Mărunțiș Andrei, Mărunțiș Adina, Drăgănoiu Ionel, Goia Romică, Mardale Mihai. Fiecare “carte” a avut o poveste personală, fiecare carte a prezentat o profesie. Elevii au “citit” despre ce înseamnă să fii: funcţionar bancar, economist, ofiţer, poliţist, antreprenor, manager, statistician asistent social.

Cei peste 100 elevi participanţi au pus întrebări şi au aflat răspunsuri legate de profesia pe care şi-o doresc în viitor. ,,Bibliotecari” în Biblioteca Vie au fost anul acesta: Lucia Olteanu, Cătălina Poştovei, Măriuca Vali Budău. Sunt cele care au ales cu multă grijă cărţile şi au îndrumat cititorii. În intervenţia sa, Lucia Olteanu, a menţionat: ,,Suntem la a zecea ediție de Bibliotecă Vie.  Mulţumim tuturor cărţilor care au răspuns chemării noastre, celor care ne sunt alături de 10 ani şi celor care sunt la prima participare! Sperăm că a fost o activitate benefică pentru cititori dar și pentru cărți. Avem convingerea că cititorii au fost implicați și că lectura a fost interesantă și eficientă pentru ei”. Iată și câteva impresii ale elevilor participanți:

Nedelcu Camelia: ,,”Cartea citită”, Cornelia Geambașu ne-a oferit informații atât despre facultate cât și despre ce putem sa facem după ce ne terminam studiile inclusiv despre funcția dumneaei in cadrul Institutului de Statistica. Consider ca ne-a oferit informații cât și sfaturi folositoare pentru viitorul nostru.”

Cujbă Ionela: ,,Mie mi-a plăcut foarte mult, pot spune că doamna m-a convins mult mai mult despre ceea ce vreau să fac de acum înainte. Așa cum a spus și colegul meu, Solea Mihai, se vedea în privirea mea, convingerea și dorința de a face asta mai departe. Eu am fost foarte impresionată și chiar mă regăsesc. Vreau să vă mulțumesc pentru activitate, dumneavoastră și tuturor profesorilor care au fost implicați!”.

Radu Carmen: ,,A fost foarte frumos si foarte interesant. Am fost foarte atentă la fiecare amănunt in parte. Mi-a plăcut felul în care doamna de la poliție ne-a vorbit despre meseria de polițist si m-a convins cu adevărat ca trebuie sa urmez această meserie si ca acolo imi este locul. Sunt foarte hotărâtă să urmez ceea ce ce mi-am propus si asa cum a spus si doamna” sa devenim colegi” peste ceva timp. Va multumim pentru activitatea în care ne-ati implicat.

Cățoi Alexandru: ,,O experiență plăcută , plină de informații , idei , challenge-uri noi. Am avut ocazia de a sta de vorbă cu un antreprenor tănăr , deschis sa discute orice. Incă din primele minute am devenit prieteni , ne-a sfătuit sa facem ceea ce ne dorim cu drag indiferent de efortul depus. Văzând optimismul lui l-am întrebat ce program are: se trezeşte la ora 7 , merge la sală o oră si dupa lucreaza până la ora 19 , nu ii place sa stea , tot timpul gaseşte ceva de făcut. Discutând am înțeles că într-o afacere nu este totul roz , implicarea ta influențează in mare parte dezvoltarea afacerii , comportamentul față de angajați ajuta la dezvoltarea plăcerii de a lucra. Le mulțumesc profesorilor coordonatori care au organizat activitatea BIBLIOTECA VIE pentru ocazia oferită, mulțumiri domnului Andrei Mărunțiş pentru timpul acordat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

59 + = 69