CUM PUTEȚI BENEFICIA DE ANULAREA DATORIILOR LA FISC?

0
684

Agenția Națională de Administrare Fiscală le reamintește celor care înregistrează obligații fiscale principale restante, la data de 31.12.2018, că pot beneficia, în condițiile reglementate de O.G. nr. 6/2019, de o serie de facilități fiscale. Una dintre ele este sub forma anulării, în totalitate, a obligațiilor accesorii, sens în care menționăm că până la data de 19.11.2019 au depus notificări/cereri de anulare a obligațiilor accesorii un număr de 38.026 contribuabili.

Astfel, pentru accesarea facilității fiscale constând în anularea obligațiilor accesorii, precizăm că, până la data de 16.12.2019, inclusiv, trebuie să fie respectate condițiile impuse de lege, respectiv achitarea obligațiilor bugetare principale cu scadențe până la 31.12.2018, precum și a obligațiilor bugetare principale și accesorii cu termene de plată între 01.01.2019 și 16.12.2019.

Anularea obligațiilor accesorii nu este conditionată de depunerea notificării privind intenția de a beneficia de această facilitate fiscală, însă este obligatoriu să fie depusă, până la data de 16.12.2019, inclusiv, o cerere în acest sens, la organele fiscale competente.

Eficiența accesării unei astfel de facilități, constă în aceea că, prin achitarea voluntară a obligațiilor bugetare principale restante la 31.12.2018, precum și a obligațiilor bugetare principale și accesorii cu termene de plată între 01.01.2019 și 15.12.2019, se pot anula obligațiile accesorii aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31.12.2018. În caz contrar, se vor continua măsurile de executare silită asupra tuturor veniturilor și bunurilor deținute de contribuabili pentru recuperarea acestor obligații.

Cererea de anulare a obligațiilor de plată accesorii poate fi depusă și fără a fi necesară deplasarea contribuabilului la organul fiscal compentent, respectiv prin intermediul serviciului ”Spațiul privat virtual”. Administrația fiscală asigură în continuare contribuabilii de întreaga disponibilitate pentru o mai bună informare privind accesarea acestei facilități fiscale. Informaţii suplimentare se pot obţine utilizând Formularul de contact disponibil pe pagina de Internet www.anaf.ro şi telefonic, prin contactarea Serviciului de asistenţă telefonică a contribuabililor – Call-center, la nr. de telefon 031.403.91.60.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 1 =