APROAPE 4000 DE FAMILII DIN BUZĂU, BRANȘATE LA SERVICIILE RAM, RĂMÂN DIN NOU FĂRĂ CĂLDURĂ

0
968

Buzoienii din aproape 4000 de apartamente din oraș, branșate la serviciile RAM, rămân din nou fără căldură. Este vorba despre apartamente, școli, grădinițe, instituții, din cartierele Dorobanți 1 și 2, Unirii, Bălcescu și Crâng. Reprezentanții Regiei Municipale susțin că avaria va fi remediată, probabil, până la începutul săptămânii viitoare. În tot acest timp, oamenii vor sta în frig în case și fără apă caldă. Avaria îi afectează inclusiv pe copiii care merg la școlile și grădinițele ce primesc căldură în sistem centralizat. ,,În cursul zilei de luni 25.11.2019, la punctul termic PT Dorobanți, s-au executat lucrări de înlocuire a ventilatorului de aer la cazanul CAF 10Gcal, ce au condus la îmbunatățirea semnificativă a nivelului de zgomot la acest amplasament. Tot în cursul zilei de ieri, s-au efectuat lucrări de remediere a unor defecțiuni ale cazanului CAF 10Gcal. În urma constatărilor și pentru a avea siguranța funcționării la parametrii normali în această iarnă, s-a luat decizia de înlocuire a țevilor cu grad ridicat de uzură, operațiune care va dura până în a doua parte a săptamânii. Funcționarea celui de-al doilea cazan de 2,75Gcal, va asigura agentul termic pentru instituțiile de învățamânt alimentate de la PT 4.  Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că depunem eforturi pentru soluționarea cât mai rapidă a problemei create”, anunță conducerea RAM Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 11 = 12