FILMUL ,,OPINCI” AJUNGE SÂMBĂTĂ, LA MUZEUL JUDEȚEAN BUZĂU!

0
833

Muzeul Județean Buzău organizează la sediul instituției, în sala Amfiteatru sâmbătă, 16 noiembrie, începând cu ora 17:00, festivitatea de premiere a Trofeului Dumitru Dan, ediția I. Festivitatea de premiere va debuta cu proiecția filmului OPINCI, scurtmetraj de animație realizat de regizorii englezi Anton Groves și Damian Groves, care a câștigat anul acesta Premiul Zilele Filmului Românesc la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF). Filmul OPINCI este inspirat de povestea primului globe-trotter român, care a parcurs pe jos 100 000 de km, intrând astfel în Cartea Recordurilor.

Trofeul Dumitru Dan a fost creat la inițiativa ciclistului buzoian Cristian Mănăilă și a fost organizat de Muzeul Județean Buzău în colaborare cu Asociația Club Sportiv ”Penteleu”, sub egida Randonneurs România.  La seria de brevete de 200 km, 300 km, 400 km și 600 km au participat 40 cicliști din județele: Bacău, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Ilfov, Prahova şi municipiul Bucureşti. Competiția, prima de acest gen desfășurată pe teritoriul județului Buzău, este dedicată primului globe-trotter român, Dumitru Dan, personalitate a cărei performanță este valorificată expozițional în sala Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 de perechi de opinci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

14 + = 20