TRAGEDIE ÎNTR-O FAMILIE DIN COMUNA BUZOIANĂ BRĂEȘTI

0
740

Femeia de 34 de ani, din localitatea Brăești, comuna Brăești, gravidă în 33 de săptămâni, a fost adusă ieri dimineață, în stop cardio respirator la secția UPU a Spitalului Județean Buzău, după ce inițial a acuzat o stare de leșin. Femeia a fost resuscitată minute în șir, însă la final medicii au fost nevoiți să declare decesul. Din nefericire, nici fătul nu a supraviețuit. Trupul tinerei a fost dus la Serviciul de  Medicină Legală unde în urma necropsiei se va stabili cauza exactă a morții. Potrivit evidențelor medicilor, tânăra din Brăești nu a mai trecut pe la maternitatea din Buzău, din ianuarie 2009, atunci când a născut primul sau copil. ,,Din evidențele noastre se pare că tânăra din luna ianuarie 2009 nu a mai efectuat niciun consult la Maternitatea Buzău”, au precizat reprezentanții Spitalului Județean Buzău. Femeia care și-a pierdut viața nu era cunoscută cu afecțiuni medicale. Poliţia va demara o ancheta pentru a stabili împrejurările care au condus la moartea gravidei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

12 + = 14