UN PET PENTRU UN FRUCT SAU O LEGUMĂ

0
1019

Timp de zece zile, orice PET poate valora cât un fruct sau o legumă, în cadrul unui proiect ce vizează reducerea cantităţii de ambalaje din plastic. Este vorba despre proiectul „Plata cu pet-ul” derulat la Buzău începând de astăzi de către un important retailer, în parteneriat cu o societate comercială din domeniul reciclării și operatorul local de salubrizare. Inaugurarea proiectului a avut loc în această dimineață.

Primul beneficiar al programului a fost chiar primarul Buzăului Constantin Toma. Acesta a primit în schimbul pet-ului o bucată de… țelină. În fiecare zi, clienții hypermarket-ului vor putea aduce maximum 20 de pet-uri pentru care vor primit tot atâtea fructe și legume. Unii buzoieni au auzit la știri despre proiectul „Plata cu PET-ul”. O doamnă a precizat că fructele și legumele obținute le va dona unor familii sărmane.

În același supermarket a fost instalat un spațiu de depozitare pentru ulei de gătit ars. La un pet de 3 litri de ulei ars, clientul primește un litru de ulei de gătit. Totodată, cetăţenii care vor beneficia de acţiunea “Plata cu PET-ul” vor primi instrucţiuni privind utilizarea sacului galben destinat deşeurilor reciclabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 37 = 43