ULTIMELE PREGĂTIRI PENTRU ALEGERILE PREZIDENȚIALE, LA BUZĂU

0
278

Buletinele de vot și celelalte materiale necesare bunei desfășurări a alegerilor prezidențiale din România de pe 10 noiembrie 2019, au ajuns sâmbătă la orele 12.00 la sediul Prefecturii Buzău sub escorta jandarmilor care au instituit din acel moment și dispozitivul de pază la locul de depozitare.

De asemenea, prefectul Carmen Ichim a stabilit și calendarul activităților ce se vor desfășura pe parcursul acestei săptămâni premergătoare alegerilor și care vor consta în principal în pregătirea pachetelor cu buletine de vot, articole de papetărie și alte consumabile ce vor fi distribuite sâmbătă către cele 426 de secții de votare din județul Buzău.

Astăzi are loc o primă instruire organizată de conducerea Biroului Electoral Județean și de Filiala Autorității Electorale Permanente cu președinții, locțiitorii și operatorii birourilor secțiilor de votare, alte două  instruiri asemănătoare urmând să aibă loc în zilele de marți și miercuri, de la ora 10.00, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here