PROIECT LEGISLATIV PRIN CARE SE VOR ACORDA MAI MULTE BENEFICII PENTRU CADRELE DIDACTICE

0
578

Deputații vor dezbate un proiect legislativ care completează Legea educației naționale cu mai multe beneficii pentru cadrele didactice. Este vorba despre  indemnizații de instalare pentru cei care vor preda în mediul rural, indemnizații de ieșire la pensie, cursuri de perfecționare și de igienă gratuite, asistență medicală fără niciun fel de cost, dar și salarii compensatorii pentru achiziționarea de materiale didactice necesare instruirii.

Pentru susţinerea şi gestionarea calităţii actului educaţional, pentru menţinerea sănătăţii copiilor, este nevoie ca personalul suport, să beneficieze, o dată la 2 ani, de cursuri de perfecţionare sau de igienă. În prezent aceste cursuri sunt plătite, în cele mai multe cazuri, din fonduri personale. Cursurile vor fi organizate din bugetul ministerului Educației, la universități, unități de învățământ acreditate sau organizații care au autorizație de organizare a unor astfel de cursuri.

De asemenea, cadrele didactice nu vor mai scoate bani din buzunar pentru materialele didactice necesare pregătirii lor, iar cele care se pensionează vor beneficia de salarii compensatorii. Personalul din învăţământul preuniversitar va beneficia de asistenţă medicală gratuită pentru examinările medicale periodice prevăzute de legislaţia în vigoare, de vaccinare gratuită împotriva bolilor infecto-contagioase, precum şi de măsuri active de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale. După Camera Deputaților, proiectul va fi dezbătut, la vot final, în Senat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 74 = 76