CUM A DECURS ACŢIUNEA TRUCK & BUS, LA NIVELUL JUDEȚULUI BUZĂU

0
599

Polițiștii rutieri au verificat în perioada 14-20 octombrie, legalitatea transportului rutier public de persoane şi de mărfuri. În activităţi au fost angrenaţi poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din județul Buzău, care au acţionat sub coordonarea Serviciului Rutier, în cadrul activităţilor ce s-au desfăşurat conform Planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL), la care România este parte. Acţiunile s-au desfăşurat simultan, în toate statele membre ale Uniunii Europene.

În cele 7 zile, au fost oprite pentru control aproximativ 550 de autovehicule destinate transportului de persoane sau mărfuri, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 196 de sancțiuni contravenționale (143 conducătorilor de autovehicule de transport marfă şi 53 celor de transport persoane).

Neregulile constatate şi sancţionate de poliţişti au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, neutilizarea centurilor de siguranță, conducerea unor autovehicule cu defecţiuni tehnice sau pentru utilizarea necorespunzătoare a aparatului  tahograf, precum şi pentru lipsa documentelor ce trebuie să însoţească astfel de transporturi. Acţiunea s-a desfăşurat conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 57 = 61