PRIMUL “INEL VERDE “ INAUGURAT LA BUZĂU

0
892

Primăria Buzău a inaugurat, duminică dimineață, primul „Inel Verde” al orașului, un traseu în jurul şi în interiorul Parcului Crâng dedicat posesorilor de biciclete, trotinete, role și alte mijloace de transport nepoluante. La eveniment au fost prezenți peste 500 de bicicliști, printre care și edilul Constantin Toma și de viceprimarul Ionuț Apostu, care au parcurs circuitul de 5,4 kilometri cu bicicleta.

Conducerea Primăriei Buzău anunţă că prin acest demers doreşte să încurajeze mersul cu bicicleta sau cu trotineta, în detrimenul maşinilor sau motocicletelor, care poluează atmosfera.

Pista de biciclete pornește de la Poarta Crângului și continuă pe Bulevardul Mareşal „Alexandru Averescu” şi pe Calea Eroilor,  apoi pe Aleea Căprioarei, Obelisc şi înapoi la Poarta Crângului Edilul Constantin Toma spune că că pe măsură ce se vor finaliza proiectele mari de asfaltare,  se intenționează ca astfel de piste să fie amenajate pe toate bulevardele și străzile importante din municipiu.

Tot cu ocazia inaugurării „Inelului Verde”, mai multe persoane cu dizabilități locomotorii au primit din partea marilor societăți buzoiene scutere medicale electrice realizate de un producător taiwanez din oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here