FĂRĂ CLASE DE A IX-A IN LICEELE CU PROMOVABILITATE ZERO LA BAC

0
745

Măsură drastică luată de ministerul Educației pentru liceele cu zero promovabilitate la Bac 2019. Potrivit Ordinului de Ministru 5090/2019, publicat in Monitorul Oficial, liceele la care niciun elev nu a luat Bacalaureatul în sesiunea de vară din 2019 nu vor putea trimite anul acesta la minister propuneri pentru cifra de școlarizare pentru clasa a IX-a. Este pentru prima dată în ultimii ani când performanța de la examenul național este legată de înființarea claselor de liceu.

Desfiinţarea claselor de liceu ai căror elevi nu reuşesc să promoveze Bacalaureatul fusese deja prevăzută de legislaţie în 2011, dar prevederea a fost schimbata chiar de fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, în 2013, care spunea la acea vreme că „este o măsură total greșită. Nu are niciun efect favorabil și niciun fel de rezultat”.

Concret, metodologia din prevedea ca liceele cu sub 15% elevi promovați la BAC să primească pentru clasa a IX-a un plan de școlarizare diminuat cu cel puțin o clasă.

Sunt 43 de licee din 23 de județe care sunt vizate de noul ordin al ministerului. Asta pentru că anul trecut în aceste școli s-a înregistrat promovare zero.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 6 = 8