START DISTRACȚIEI

0
915

În această seară, se dă startul distracției la Zilele Municipiului Rm Sărat, în piațeta din fața Primăriei Rm Sărat. Pe scenă vor urca Tudose Cornel și elevii săi, de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu, dar și cunoscutul artist Ducu Bertzi. În următoarea seară râmnicenii se vor bucura de recitaluri ale Margaretei Clipă, Ansamblului Rapsodia Carpaților , Mircea Rusu Band și Lidia Buble. Ultima seara,  poate și cea mai așteptată, mai ales de tineri, îi va aduce pe scenă pe cei de la Carla’s Dreams.

Autoritățile au alocat, în acest an, din bugetul local, special pentru acest eveniment, suma de 160 de mii de lei, cu TVA. Ca o noutate, organizatorii au obținut prin licitație, alți 10 mii de euro, sub formă de sponsorizare, de la o firmă care a închiriat piațeta și zona din jurul primăriei. Din acești bani vor fi plătiți o parte dintre artiștii prezenți la eveniment.

Organizatorii spun că în fiecare an Consiliul Local Rm Sărat a alocat pentru desfășurarea evenimentului cam aceeași sumă, ajustată doar cu rata inflației.

Autoritățile spera ca râmnicenii să vină în număr cât mai mare la spectacolele din piațeta primăriei și că se vor bucura din plin de această sărbătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

80 + = 85