C.N.A. A ADOPTAT PROIECTUL DE DESFĂȘURARE A CAMPANIEI ELECTORALE PENTRU PREZIDENȚIALE

0
665

Consiliul Naţional al Audiovizualului a adoptat, astăzi, un proiect de decizie privind regulile de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, documentul fiind supus dezbaterii publice până pe 1 septembrie.

Potrivit proiectului, emisiunile de promovare electorală urmează să fie identificate ca atare în cazul posturilor de radio şi, respectiv, semnalate prin marcajul „promovare electorală”, afişat în mod vizibil pe toată durata difuzării, în cazul posturilor de televiziune, au mai convenit membrii CNA.

Emisiunile de dezbatere electorală vor fi semnalate pe toată durata acestora prin marcajul „dezbatere electorală” în situaţia în care participă cel puţin un candidat şi cu marcajul „emisiune electorală”, în toate celelalte cazuri de programe cu tematică electorală.

Radiodifuzorii pot prezenta în cadrul emisiunilor informative şi intervenţii făcute în direct de către candidaţi.

În proiectul de decizie se stipulează că difuzarea în direct sau înregistrată a mitingurilor şi întâlnirilor electorale, a conferinţelor de presă ori a altor activităţi de campanie ale candidaţilor este considerată emisiune de promovare electorală.

Materialele audiovizuale electorale, altele decât spoturile electorale, puse la dispoziţia radiodifuzorilor de către candidaţi pot fi difuzate numai în cadrul emisiunilor de promovare electorală, conform proiectului.

Totodată, radiodifuzorii sunt obligaţi să precizeze calitatea în care se exprimă persoanele invitate în emisiuni, cum ar fi: candidaţi, reprezentant al candidatului sau al unui partid politic, al alianţelor politice sau electorale care susţin candidaţi, jurnalist, analist, comentator sau consultant politic etc.

Campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune publice şi private începe în ziua de 11 octombrie 2019, ora 0,00, şi se încheie în ziua de 9 noiembrie 2019, ora 7,00. Prevederile deciziei se vor aplica în mod corespunzător şi pentru campania electorală ce se va desfăşura pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

Decizia, postată pe site-ul CNA, se află în dezbatere publică până pe 1 septembrie, urmând să fie votată în şedinţa din 3 septembrie şi trimisă apoi la Monitorul Oficial al României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here