PROPUNERE DE PRELUNGIRE A VACANȚEI DE VARĂ

0
780

Premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat ieri ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu,  să prelungească vacanța de vară cu o săptămână, până pe 16 septembrie, la solicitarea patronatelor din turism.

Chiar daca masura i-ar bucura pe elevi, nu de aceeasi parere sunt cei din Federaţia Elevilor din România, care si-au exprimat dezacordul  cu cererea premierului,  considerând această propunere ca fiind „absurdă şi lansată cu total dezinteres faţă de elevii din întreaga ţară”.

Discuția vine în contextul în care școala este tot mai fragmentată fie de zile libere nou introduse de parlamentari, fie de „punți” între acestea create de guvern, și în condițiile în care specialiștii din educație avertizează că vacanța de mare din România este printre cele mai mari din Europa, cu efecte asupra procesului de învățare.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că abia luni se va decide dacă ministerul va amâna începerea anului școlar cu o săptămână. Ea a mentionat ca decizia de a incepe scoala pe 9 septembrie a fost luata in Comisia de Dialog, asa ca si cererea de prelungire cu o saptamana a vacantei scolare va fi luata la fel, fapt pentru care a convocat pentru luni  dimineata o intalnire cu membrii acesteia.

Structura anului scolar 2019-2020, in vigoare prin ordin ministerial cuprinde semestrul I, intre 9 septembrie si 20 decembrie 2019 si semestrul al II-lea, intre 13 ianuarie si 12 iunie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 61 = 62