BUZĂU: A FOST NUMIT UN NOU SUBPREFECT

0
1394

Județul Buzău are de astăzi un nou subprefect. Este vorba despre Leonard Dimian, în vârstă de 51 de ani,  care este de profesie economist.

La ceremonia de învestire au participat un reprezentant al Guvernului României, Teodor Gheorghe, directorul Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, dar și prefectul  Carmen Ichim și  șefi ai unor instituții deconcentrate din Buzău.

Noul subprefect al judetului Buzău a mărturisit că își dorește o colaborare cât mai bună cu prefectul Carmen Ichim, cu ceilalți angajați ai instituției, dar și cu șefii instituțiilor deconcentrate.

Leonard Dimian este absolvent al Facultății de Finanțe, Contabilitate, Informatică din cadrul Universității București, în 1997, iar în anul 2006, a obținut diploma de master în specializarea Management Public la  Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice București. Dimian a fost numit subprefect al județului Buzău la propunerea ALDE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 87 = 91