ANM: COD PORTOCALIU ȘI COD GALBEN DE PLOI TORENȚIALE. CARE SUNT JUDEȚELE VIZATE DE AVERTIZĂRI?!

0
787

Update: Administrația Națională de Meteorologie a prelungit informarea meteorologică de vreme rea până în data de 6 iunie, la ora 10. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile, iar cantitățile de apă, însemnate.

 

Unsprezece judeţe din centrul şi sudul ţării se află sub Cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii, iar alte 22 de judeţe şi municipiul Bucureşti, sub Cod galben de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate, până luni la ora 12:00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, precum şi în zona montană şi submontană a judeţelor Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50 – 70 l/mp.

Aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

De asemenea, în cea mai mare parte a Olteniei şi Munteniei, local în Dobrogea, sud-estul Transilvaniei şi în jumătatea de sud a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi condiţii de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 30 – 40 l/mp.

ANM a emis şi o informare meteorologică de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate valabilă până miercuri dimineaţa în toate regiunile ţării.

Astfel, până pe 5 iunie, ora 10:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 – 50 l/mp.

În ceea ce priveşte prognoza specială pentru municipiul Bucureşti, meteorologii avertizează că luni, 3 iunie, pe parcursul zilei vor fi intervale cu averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 24 – 25 grade Celsius, iar cea minimă de 14 – 15 grade Celsius.

Marţi, 4 iunie, vremea va fi în continuare instabilă. În special pe parcursul zilei vor fi intervale cu averse şi descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 22 – 23 de grade Celsius, iar cea minimă de 13 -14 grade Celsius.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 56 = 58