INFRACȚIUNILE ELECTORALE, SANCȚIONATE CU AMENZI ȘI CHIAR ÎNCHISOARE

0
770

Poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii de frontieră vor sancţiona cu amendă de până la 4.500 de lei persoanele care comercializează sau consumă băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiilor de votare, duminică, în intervalul 07,00 – 21,00, a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog. “Refuzul de a respecta dispoziţiile preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei. Tot cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei se pedepseşte sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare cum să voteze sau cum să nu voteze, precum şi continuarea propagandei electorale”, a amintit Dajbog.

Ea a adăugat că pentru infracţiunile electorale prevăzute de Codul penal competenţa de cercetare revine poliţiei judiciare, sub supravegherea procurorului. „Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a vota sau de a fi votat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Tot cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, plus interzicerea exercitării unor drepturi, se pedepseşte oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze într-un anumit fel”, a spus Dajbog.

De asemenea, persoana care votează fără a avea acest drept sau folosind un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. Aceeaşi pedeapsă poate fi aplicată persoanei care votează de două sau de mai multe ori sau introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 64 = 73