4 GREȘELI PE CARE LE FACI ÎN FIECARE SEARĂ, ÎNAINTE DE A TE CULCA

0
715

Modul în care reușești să te odihnești îți va influența decisiv randamentul din timpul zilei, motiv pentru care somnul trebuie să fie o prioritate pentru tine. Iar când vorbim de somn, nu ne referim doar la numărul orelor, ci mai ales la calitatea acestuia. Pentru un somn cât mai odihnitor, este foarte important să acorzi un minimum de atenție unor aspecte care de cele mai multe ori îți vor scăpa. Sunt anumite lucruri care ar trebui evitate de fiecare dată când vei încerca să adormi, pentru a te putea odihni așa cum îți dorești.

Lași televizorul deschis

De câte ori nu ți-ai spus că preferi să stai seara cu televizorul deschis pentru că în acest fel poți să adormi mai repede? Lucrul acesta nu este tocmai adevărat. Absența luminii într-o cameră permite corpului să lanseze semnale care induc starea de somnolență. Nu numai televizorul poate deveni o problemă, ci și telefonul inteligent, tableta sau alte dispozitive care emit o lumină puternică.

Consumi alcool

Mai multe studii au concluzionat că alcoolul consumat seara, înainte de a te pune în pat, îți va deregla ciclurile de somn care se produc la un interval regulat pe timpul nopții, când corpul tău trece de la somnul superficial la cel profund.

 

Bei cafea când se înserează

Ți se întâmplă de multe ori să te întorci acasă și să găsești o jumătate de ceașcă din cafeaua de dimineață? O pauză de relaxare pe balcon la o cafea nu pare deloc o idee rea la prima vedere, însă cofeina consumată seara, înainte de a te culca, îți va strica definitiv somnul, iar tu te vei regăsi mai agitată decât de obicei.

Faci un duș fierbinte înainte de a te băga în pat

Dacă preferi un duș înainte de culcare, alege unul rece și nu cald, pentru că vei avea parte de același efect pe care ți-l oferă o cameră în care temperatura este ridicată. Vei adormi greu și vei avea parte de un somn agitat.

Alina Răducan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 63 = 68