COD GALBEN DE PLOI, GRINDINĂ ȘI VIJELII, PENTRU APROAPE TOATĂ ȚARA

0
495

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o  primă avertizare cod galben, valabilă luni între orele 14.00-23.00, pentru jumătatea de est a ţării, inclusiv Capitala. Astfel, în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania, Dobrogea şi la munte, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale. Îndeosebi în intervale scurte de timp se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi 25…35 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse.

 

A doua avertizare este valabilă de luni, de la ora 23.00 și până a doua zi, la aceeași oră și sunt vizate 22 de județe din nord și centru. În intervalul menţionat în Transilvania, Maramureş, cea mai mare parte a Moldovei şi jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 50…60 l/mp. Aversele vor mai fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat de grindină. În zonele montane, iar trecător şi în Transilvania şi Subcarpaţii Moldovei, precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. La altitudini de peste 1500m vântul va avea intensificări de peste 70…80 km/h spulberând zăpada.

ANM anunţă că mai ales pe parcursul zilei de marţi, 7 mai, local vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu rafale cuprinse în general între 55 şi 65 km/h. Vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată în toată ţara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here