COMUNICAT DE PRESĂ

0
1279

Descărcați comunicatul de presă


SPECTACOLUL ”DULCE ROMÂNIE”

O INIȚIATIVĂ CARITABILĂ, PARTE DIN PROIECTUL ”O ZI ALTFEL”

 Centrul Cultural ”Ion Besoiu” Sibiu, Str. Emil Cioran nr.1A (fosta Casă de Cultură a Sindicatelor)

6 decembrie 2018, ora 15.00

 La doar câteva luni de la inaugurarea Centrului Cultural “Ion Besoiu” Sibiu, TVSat Media Group, în parteneriat cu Asociația Pot Să Ajut, lansează o nouă inițiativă cultural-artistică menită să susțină educația non-formală și reintegrarea socială a copiilor și a vârstnicilor, un apel la umanitate și mai multă înțelegere față de semenii noștri.

Proiectul ”O zi altfel” va debuta pe data de 6 decembrie 2018 cu evenimentul caritabil ”Dulce Românie”, la care sunt invitați peste 500 de vârstnici aflați în grija azilurilor de bătrâni de pe întreg teritoriul județului Sibiu. Alături de partenerii noștri, le-am pregătit un Moș Nicolae altfel, cu spectacole de muzică tradițională românească, voie bună și multe cadouri, iar în deschidere, cu impresionanta poveste de viață a prof. dr. George Litarcek.

”Spectacolul caritabil ”Dulce Românie” a fost conceput și realizat până în cele mai mici detalii cu grija, atenția și dăruirea întregii echipe a Centrului Cultural ”Ion Besoiu” pentru cei aflați la o vârstă venerabilă și în nevoie. Mulțumim sponsorilor și partenerilor noștri pentru deschiderea și implicarea, pe termen lung, în acest proiect. Ne bucurăm că, împreună, putem dărui celor de lângă noi un altfel de cadou de sărbători”, afirmă Adrian Neagu, Președinte TVSat Media Group.

Evenimentul, dedicat exclusiv seniorilor, va debuta pe scena Centrului Cultural ”Ion Besoiu”, joi, 6 decembrie, ora 15.00 și îi va avea protagoniști pe membrii Ansamblului Folcloric Junii Sibiului, Sebastian Stan, precum și Chihlimbar, Simona Bănică și Nemuritorii.

Elementul surpriză va fi prezența seniorului, prof. dr. George Litarcek, aflat și dânsul în grija unui cămin dedicat vârstnicilor (http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/medicina/prof-dr-george-litarcek ).

Născut în Statele Unite, profesorul Litarcek, cunoscut drept ”părintele anesteziei din România”, va povesti mai multe despre motivele pentru care a ales România și salvarea vieților românilor.

Despre Centrul Cultural “Ion Besoiu”

 Reamintim că Centrul Cultural “Ion Besoiu” poate găzdui o gamă completă de activități artistice, atât convenționale cât și neconvenționale și este singurul spațiu de spectacole din Sibiu modernizat la înalte standarde tehnice și de confort pentru spectatori, cu săli prevăzute cu locuri pentru persoanele cu dizabilități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

66 + = 74