Premieră pentru România. Opt jucătoare de tenis pe tabloul principal la Wimbledon

0
1048

După ce Simona Halep a câștigat titlul la Roland Garos, speranțe mari se îndreaptă acum spre următorul turneu de Mare Șlem. Cu atât mai mari sunt așteptările pentru că pentru prima dată, România va avea opt jucătoare de tenis care vor lua parte la competiție pe tabloul principal la simplu. Șase jucătoare se află în top 100 și sunt calificate direct grație clasamentului : Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Ana Bogdan.

Dintre acestea, liderul mondial la zi, Simona Helep este cap serie nr. 1 , iar Mihaela Buzărnescu este desemnată cap de serie nr .28. Alte două sportive s-au alăturat celor șase după ce au trecut de calificări. Este vorba despre Alexandra Dulgheru (29 ani, 126 WTA) care bifează anul acesta a doua prezență pe tabloul principal la un turneu de Grand Șlem după ce a trecut de calificări și la Roland Garos și Elena Gabriela Ruse (20 de ani, 197 WTA) care se află pentru prima oară pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem. Cele două jucătoare care au trecut de calificări și-au asigurat până acum câte 50 de puncte și 39.000 de lire sterline. Astăzi va avea loc tragerea la sorți, iar luni 2 iulie va avea loc prima rundă.

Turneul de tenis de la Wimbledon (The Championships, Wimbledon) este cel mai vechi și mai prestigios dintre cele 4 turnee de Mare Șlem (turneele de prim rang din circuitele de tenis masculin, ATP și feminin, WTA), fiind singurul dintre cele patru care se desfășoară pe aceeași suprafață ca la început, iarba. Este găzduit de All England Lawn Tennis and Croquet Club din Londra, în Marea Britanie. Este al treilea ca ordine pe parcursul anului, dupa Australian Open și Roland Garros. Prima ediție a avut loc în 1877.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 73 = 77