SFATURI PENTRU AFACERI

0
1035

 

Doriţi să vă deschideţi o afacere accesând programul Start Up Plus? Atunci trebuie să participaţi la proiecte de antrepronoriat, în cadrul căror veţi primi îndrumări valoroase şi totodată, veţi fi ajutaţi să elaboraţi un plan de afaceri. La Rm. Sărat, un astfel de proiect de antreprenoriat este în derulare, iar altele ar putea să incepa în curând, dacă persoanele interesate vor veni la Primărie şi vor solicita acest lucru.

Primăria Rm. Sărat a primit numeroase solicitări de colaborare privind dezvoltarea unor proiecte de antreprenoriat din partea unor instituţii, precum Universitatea din Bucureşti, dar şi din partea unor organizaţii nonguvernamentale. Acestea vin în sprijinul persoanelor care vor să beneficieze de fonduri nerambursabile accesând programul Start Up Plus, pentru a-şi deschide o afacere.

La Rm. Sărat, se desfăşoară deja un proiect de antreprenoriat, iar altele ar putea fi demarate în curând, dacă persoanele interesate vor veni la Primărie şi vor solicita acest lucru. Toţi cei care participă la aceste cursuri primesc un certificat de antreprenor, recunoscut de Autoritatea Naţională pentru Calificări şi sunt ajutaţi să-şi elaboreze planul de afaceri.

Şomerii, inactivii, salariaţii şi alte persoane fizice din România care vor să îşi deschidă mici afaceri vor putea primi până la 40.000 Euro ajutor de minimis, din fonduri europene şi naţionale, în cadrul programului România Start UP Plus. Din aceşti bani vor fi finanţate proiecte europene de până la 5 milioane de euro fiecare, derulate pe o perioadă de până la 3 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 68 = 74