În urma deciziilor de comasare-desfiinţare a unor şcoli, zeci de cadre didactice riscă să rămână fără catedră

0
1297

 

Au investit bani grei în construcția sau reabilitarea unor școli, iar acum le desființează. Este vorba despre autorităţile din mai multe localităţi ale judeţului Buzău care ar putea închide din toamnă mai multe unități de învățământ.

Rentabilizarea învăţămantului a reînceput după ce Guvernul a emis în decembrie o ordonanţă prin care şcolile sunt obligate să strângă cureaua. La Buzău, pe lista neagră a comasării sau desfințării sunt momentan doar unitățile de învățământ din localitățile Șaranga, Pardoși și Cochirleanca.

Sindicaliștii din învăţământul buzoian susţin că şcoala cu clasele I-VIII-a din localitatea Șaranga nu duce  lipsă de elevi și că aici ar putea fi alte interese: transformarea clădirii într-o altă destinație, mult mai rentabilă. Potrivit legii, reţeaua şcolară se constituie la propunerea consiliilor locale din localităţile unde funcţionează şcolile respective. Mai precis, consiliile locale sunt cele care desemnează unităţile care urmează să fie desfiinţate, iar ulterior membrii Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar aprobă sau nu reorganizarea reţelei şcolare a judeţului.

Din cauza scăderii numărului de elevi, de la an la an, tot mai multe unităţi de învăţământ dispar de pe harta şcolară a judeţului Buzău. Pe lângă declinul natalităţii şi abadonul școlar, in timp s-a mai adăugat altă cauză: dorinţa expresă a părinţilor de a-şi trimite copiii la şcoală în oraş. Cele mai afectate sunt unitățile de învățămînt din împrejurimile orașului Buzău care rămân fără copii.

 

TATIANA BOTIŢĂ

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 6 =