Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova are singurul autolaborator pentru monitorizarea calităţii aerului din ţară

0
1100

Predarea de la ministerul Mediului către agenţie s-a făcut în prezenţa ministrului mediului, Graţiela Gavrilescu, cea care a explicat că autolaboratorul a ajuns la Ploieşti din cauza poluării existente aici, dar că va ajunge oriunde în ţară, când va fi nevoie.

Autospeciala este echipată cu analizoare de măsurare a principalelor emisii nocive mediului si sănătăţii oamenilor. Aparatura este de ultimă generaţie, certificată metrologic, drept pentru care poluatorii nu vor mai putea contesta sancţiunile aplicate pe baza acestor măsurători.

Laboratorul, care a costat 120.000 de euro, are şi o staţie meteo pentru că analizele depind foarte mult de vânt şi alte condiţii meteo. În plus, prin programul Rabla, ministerul mediului a achiziţionat pentru agenţia prahoveană o maşină de teren pentru intervenţii deosebite care poate indica şi valorile zgomotului ambiental şi radioactivitatea din aer.

De la anul, în legislaţia pentru protecţia mediului va fi introdusa şi sancţionarea disconfortului olfactiv, care se va baza pe sesizările cetăţenilor, dar şi pe măsurătorile făcute de laborator.

Într-un oraş poluat ca Ploieştiul, noxele din trafic depăşesc de multe ori emisiile provenite din industrie şi asta trebuie penalizat.

Cât despre poluatorii, ministrul a declarat că fiecare va trebui să-şi achiziţioneze staţii de ultimă generaţie prin care să-şi măsoare emisiile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 19 = 25