Un arbore căzut a blocat traficul pe DN10 minute în șir

0
1772

Un arbore căzut a blocat traficul pe DN10 minute în șirȘoferii care au trecut în această după amiază prin localitatea Ciuta, pe Drumul Național 10 au avut nevoie de răbdare. Un copac de pe marginea drumului a fost pur și simplu pus la pământ de vânt, blocând traficul rutier timp de mai bine de 10 minute.

Imediat la fața locului au ajuns autoritățile și cu ajutorul oamenilor din zonă, au feliat arborele și l-au îndepărtat de pe drum cu ajutorul unui taf. Între timp coloana de mașini a ajuns să se întindă pe mai bine de un kilometru, dar cu ajutorul polițiștilor rutieri traficul a fost fluidizat.

Nu se știe încă de ce copacul înalt de câțiva metri a putut fi rupt atât de repede de vânt, cel mai probabil este vorba despre un arbore mai bătrân care s-a uscat.L

Laaceastă oră în majoritatea regiunilor, vântul suflă cu viteze la rafală de 45…50 km/h, iar în Banat, Dobrogea și la munte, pe arii restrânse, de peste 55…60 km/h. Meteorologii au anunțat de asemenea că vor fi și intervale de timp cu averse, descărcări electrice și posibil grindină, iar cantitățile de apă vor depăși local 15 l/mp și izolat 25…30 l/mp.

Atenționarea meteorologilor mai este în vigoare până astăzi, la ora 21.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 64 = 70