CETĂȚENI DE ONOARE

0
1161

Municipiul Rm. Sărat are șapte noi cetățeni de onoare! Trei  dintre aceștia, printre care și fostul primar al municipiului, inginerul Constantin Ghinioiu, au primit titlul post-mortem. Distincțiile, acordate pentru întreaga activitate desfășurată în folosul comunității râmniene, au fost înmânate duminică, în cadrul unei ședințe festive, organizate cu ocazia Zilelor Municipiului.

La ședința festivă, desfășurata în sala mare a Primărie Rm. Sărat, au participat foști și actuali consilieri locali, foști primari ai orașului și directori de instituții. Edilul Sorin Cîrjan, a acordat titlul de cetățean de onoare al orașului, post-mortem, fostului primar, inginerul Constantin Ghinioiu, medicului neurolog Constantin Dima și profesorului de judo Neculai Tivga. Aceeași distincție au primit-o și medicul Dumitru Dumitru, fost director al Spitalului Municipal, dar și Alexandru Măciucă, considerat un fiu al Râmnicului.

Titlul de cetățean de onoare a fost acordat și militarilor râmniceni Marius Barbu și Ionel Alexe. Aceștia au fost răniți în Afganistan, rămănând cu afecțiuni grave.

În cadrul evenimentului, aleșii locali, care au făcut parte din consiliul municipal, de la Revoluție și până în prezent, au fost răsplătiți cu diplome de merit și plachete, în semn de mulțumire, pentru activitatea desfășurată în slujba comunității.

Festivitatea de decernarea a acestor titluri a fost organizată pentru a treia oară la Rm. Sărat, în cadrul Zilelor Orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 47 = 52