VULCANII, „VEDETE” ÎN VIDEOCLIPURI

0
2085

 

Videocplipurile, pictorialele sau fotografiile artistice, precum şi scenele din filme celebre, au transformat Vulcanii Noroioşi în adevarate vedete. Custodele rezervaţiei din judeţul Buzău are o explicație simplă: producătorii din showbiz au fost atraşi de peisajul cu aspect selenar, dar si de tariful extrem de mic pentru închirierea locaţiei de filmare. După ce taxa pentru producții video a crescut la 4.500 de lei, s-au rărit și sesiunile de filmări în decorul natural.

Zeci de reclame TV, videocplipuri ale unor vedete, pictoriale sau fotografii artistice, precum şi scene din filme celebre, au fost realizate pe platoul natural Vulcanii Noroioşi, din judeţul Buzău.

Unul dintre cele mai recente videoclipuri filmate în decorul ciudat dintre conurile vulcanilor de nămol apartine trupei 3 Sud-Est pentru piesa „Liberi”. Cu un an înainte, și Inna fusese la Vulcanii Noroioşi, pentru o sesiune foto. Artistul Edward Aninaru i-a realizat vedetei un portofoliu de fotografii artistice, care au ajuns în toate colţurile lumii, acolo unde Inna a reuşit în ultimii ani să îşi facă mulţi fani.

De asemenea, Luminiţa Anghel a promovat vulcanii la Eurovision, cu videoclipul melodiei ”Let me try” iar formația Iris și-a ilustrat un hit din anii ’90 cu cadre din rezervația naturală. (la min. 00:58 este videoclipul IRIS)

Pentru industria cinematografică, Vulcanii Noroioşi au fost de mare ajutor la crearea unor pelicule, precum “Mărgelatu’ ” sau  „Petrolul, dolarii şi ardelenii”. Custodele Vulcanilor Noroioşi a avut şansa să vadă la lucru numeroase vedete înconjurate de echipe de filmare.

“S-au fimat videoclipuri, s-au făcut documentare științifice. Fiind o zonă unică e normal să se studieze.” spune Dumitru Roşu, custodele Vulcanilor Noroioşi.

Conurile vulcanilor de noroi şi pământul arid din jurul lor, în care aluviunile au săpat ravene adânci chiar de doi metri, compun un peisaj unic, atractiv atât pentru profesioniştii din domeniul foto – video cât și pentru turişti.

Este chiar la modă acum să îți faci selfie cu un con de nămol în spate. Asta, chiar dacă actul artistic presupune sacrificii.

Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici sunt situaţi în Subcarpaţii de Curbură, in localitatea buzoiana Scorţoasa, şi se întind pe câteva sute de hectare. Vulcanii noroioşi sunt formaţiuni create de gazele naturale care ies de la 3.000 de metri adâncime, traversează un sol argilos şi apoi pânza freatică și împing spre suprafaţă apa amestecată cu argilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here