SALARII MAJORATE

0
1315

 

Din această lună angajații Primăriei Râmnicu Sărat vor încasa salarii mai mari. Potrivit primarului Sorin Cîrjan, creșterile salariale sunt maximele care puteau fi acordate, astfel încat să se încadreze în prevederile bugetare ale legii salarizării. Proiectele de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul din Primărie, dar și instituțiile subordonate, au fost aprobate în ședința de luni a Consiliului Local, deși consilierii liberali s-au abținut de la vot.

 

Proiectele de pe ordinea de zi care au vizat stabilirea salariilor de bază pentru personalul din Primăria Râmnicu Sărat și instituțiile subordonate, ca urmare a aplicării legii salarizării, au fost dezbatute ieri în ședința lunii iulie a Consiliului Municipal. Edilul din Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, a ținut să menționeze că nu consideră această lege a salarizării suficient de transparentă și echitabilă.

Potrivit edilului, creșterile salariale sunt maximele care puteau fi acordate, astfel încât să se încadreze în prevederile bugetare.

“Creșterile salariale sunt maximele pe care putem să le acordăm. Îi asigurăm pe cei care se simt dezavantajați că până în 2020, vom avea timpul necesar și sper și resusrsele financiare necesare în așa fel încât toată lumea din administrația locală să fie mulțumită.” a spus Sorin Cîrjan.

Proiectele de hotărâre prin care au fost majorate salariile personalului din administrație au fost aprobate prin votul aleșilor PSD, liberalii abținându-se de la vot. Consilierii PNL au fost nemultumiți de faptul că pe funcții similare, la instituții diferite, salariile sunt diferite, când de fapt ar trebui să fie egale.

Angajații ale căror salarii au fost majorate vor încasa  aceste creșteri chiar din această lună, legea salarizării intrând în vigoare de la 1 iulie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here