4 zile de festival internaţional

0
1617
Sursa foto: Arhiva

Buzăul devine, timp de 4 zile, capitala folclorului internaţional. Este vorba despre cea de-a patra  ediţie a Festivalului Internaţional de Dansuri Tradiționale „Plaiurile Mioriţei”, care va reuni, în perioada 27 –30 iulie, obiceiuri specifice din 8 ţări, între care Algeria, Serbia si Grecia. În aceeaşi perioadă, la Buzău se va desfăşura şi Târgul Naţional de Meşteri Populari la care sunt invitaţi să participe toţi cei care doresc să desluşească tainele meşteşugarilor.

A patra  ediţie a Festivalului Internaţional de Dansuri Tradiționale „Plaiurile Mioriţei” aduce la Buzău, în perioada  27 –30 iulie, ansambluri folclorice din 8 ţări. Trei dintre formaţiile de dansuri participante sunt pentru prima dată la Buzău. Este vorba despre ansambluri din Italia, Cehia și Republica Moldova. Alături de acestea vor participa și trupe de dans din Algeria, Serbia, Macedonia și Grecia. Joi, reprezentanții ţărilor participante au fost primiţi la Consiliul Judeţean Buzău. La eveniment a fost prezent şi preşedintele Consiliului Raional Soroca, Republica Moldova, Ghenadie Muntean.

Sutele de dansatori, îmbrăcaţi în porturi populare specifice fiecărei ţări, vor putea fi admiraţi atât în municipiul Buzău cât şi în alte localităţi din judeţ. Parada internațională a portului popular începe, joi, la ora 17.30,  în municipiul Buzău, cu plecare din Piața Dacia, pe traseul B-dul Nicolae Bălcescu – Parcul Crâng. În fiecare seară, de la ora 17.30, muzica și dansurile populare se vor reuni în Parcul Crâng până duminică, atunci când va avea loc festivitatea de premiere.

Cea de-a patra  ediţie a Festivalului Internaţional de Dansuri Tradiționale este organizat de Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 8 =