După elevi, a venit rândul profesorilor să treacă prin emoțiile examenelor. Este vorba despre dascălii care astăzi au susținut titularizarea, examen care, la Buzău, n-a fost lipsit de incidente. Un cadru didactic a fost dată afară din examen dupa ce i-a sunat telefonul, suficient ca să fie acuzat de tentativă de frauda.
La Buzău, examenul de titularizare a avut loc în două centre: la Liceul Pedagogic, unde au fost inscriși aproape 200 de candidați, și la școala nr. 7, unde au fost arondați alți 300 de dascăli. Înarmați cu sticle cu apă, ca să combată căldura, profesorii au avut ceva emoții. Pentru a promova examenul de titularizare, dascălii trebuie să obțină note peste 7.
Examenul n-a fost lipsit de incidente. La centrul de la școala nr 7. din Buzău, un cadru didactic a fost dată afară din sală după ce i-a sunat telefonul, suficient ca să fie acuzat de tentativă de fraudare a examenului. Potrivit metodologiei de organizare, candidații eliminați pentru fraudă nu vor primi posturi didactice în anul școlar 2017-2018. Mai mult, nici în următorii doi ani nu mai dreptul să participe la acest examen.
În acest an, Inspectoratul Şcolar Buzău a scos la concurs peste 700 de posturi şi fracţiuni de posturi în şcolile din judeţ. Rezultatele vor fi afișate pe 18 iulie, iar în aceeaşi zi, precum și pe 19 iulie, dascălii vor putea depune contestații. Rezultatele finale vor fi afișate pe 25 iulie.