Ministru mulţumit, elevi dezamagiţi

0
1495

Ministrul educaţiei Liviu Pop se arată mulţumit de rezultatele sesiunii de bacalaureat. Din cei 135.513 de elevi înscrişi la nivel national, 128.503 au fost prezenţi și doar au promovat 91.754. Au fost eliminați 179 de candidați pentru fraudă sau tentativă de fraudă, dintre aceștia 100 din promoția curentă și 79 din cea anterioară.

„Eu zic că este bine. Este foarte important ce se va întâmpla în august cu cei de la sesiunea a doua”, a susținut demnitarul, care a arătat că nu poate să spună dacă este vorba despre subiecte mai ușoare decât la alte sesiuni.

Liviu Pop a mai afirmat că se va lua în calcul orice propunere de întărire a siguranței la examenul de Bacalaureat.

Referindu-se la eventualitatea modificării structurii Bacalaureatului și introducerea a două tipuri de examen, el a precizat că va exista o amplă dezbatere în acest sens pe Legea educației.

„Din datele pe care le avem poate avem nevoie de această formă de Bacalaureat (n.r. – bacalaureatul diferențiat)”, a menționat Pop.

Rata de promovabilitate la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, înainte de contestații, este de 71,4%, comparativ cu anul trecut când promovabilitatea înainte de contestații a fost de 66,7%.

La Buzău, procentul de promovare a Bacalaureatului este de 76,13 %. Un singur buzoian a obținut media 10. Este vorba despre Marius-Daniel Marinescu, elev al Colegiului Naţional „Bogdan Petriceicu Haşdeu”.

Absolvenţii de liceu au aşteptat afişarea rezultatelor cu sufletul la gură încă de dimineaţă. Mediile obţinute nu au fost însă pe măsura aşteptărilor. Unii elevi au fost nemultumiţi de rezultatele obţinute şi vor depune contestaţii.

O promovabilitate bună în judeţul Buzău s-a înregistrat şi la Liceul Pedagogic, la Colegiul Mihai Eminescu dar şi la Colegiul Alexandru Vlahuță din Rm-Sărat.

Au fost însă şi licee buzoiene din mediul rural care au obţinut rezultate ruşinoase.

Un exemplu este Liceul Tehnologic din Pogoanele, unde singurul candidat înscris la Bac a picat cu o medie rusinoasă. În judeşul Buzău, în această sesiune au fost înregistrate 472 de medii cuprinse între 9 și 9,99. Peste 700 de candidați dintre cei 2798 înscriși la Bacalaureat au picat examenul obținând medii sub 6.

Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean, procentul de promovare este de 76,13 %, în timp ce procentul pe țară este de 71,4 %.

Județele cu cea mai mare promovabilitate sunt

Sibiu — 83,73%,

Bacău — 83,54%,

Iași 82,91%

Cluj — 82,75%,

iar cel mai mic procent

Ilfov — 42,24%

Giurgiu — 50,76%.

Sub zece licee din țară nu au avut niciun candidat promovat la Bacalaureat.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + = 7